Porumbelul de viteza

Acesta din concurs coboară ca glonţul, căzând pe trapa de intrare în volieră şi care intră imediat pentru a
termina cursa în care a fost angajat. Când are vântul în faţă el zboară mai încet, mai greu, făcând impresia că nu este în formă, în realitate el nu posedă rezervorul de energie pe care-l posedă porumbelul de fond. El are muşchii mai moi şi este mai greu decât porumbelul de fond; este şi mai puţin rezistent, suportând mai dificil schimbările de temperatură, pe care porumbelul de fond le suportă mai cu uşurinţă. Rasele de viteză sunt mai plăpânde şi se îmbolnăvesc mult mai uşor decât cele de fond. Porumbelul de viteză are un penaj mai sărăcăcios în aripi. Partea dinapoi a aripii (penele de plutire) sunt mai scurte, exact ca la raţele mici (sarselele care zboară cu o viteză de peste 100 km/oră, şuierând când trece stolul pe deasupra vânătorului). De multe ori am împuşcat în balta Greaca, la Căscioarele, nenumărate exemplare la care le-am analizat minuţios aripa. Aceasta era cu penele de plutire scurte, în schimb aveau un „motor” mai mare, excepţional de puternic pentru a acţiona bătaia aerului, deci pentru a „trage” bine. Am socotit totdeauna că la fel au aripa şi porumbeii de viteză, cu o diminuare pronunţată a penajului părţii dinapoi a aripii; faptul acesta (sărăcia
acestui penaj) conduce la o reducere echivalentă a zborului când porumbeii de viteză sunt angajaţi la fond, fapt constatat de mine. Concluzia este că tot natura a dotat porumbelul de viteză, în locul aripii sărăcăcioase, cu un „motor” mai puternic, care echilibrează perfect cerinţele unui zbor echilibrat şi rapid.

Sursa: www.ucpt.ro.

DISTRIBUIȚI