Fiecare om are propriul lui adevăr
Ascultând un număr mare de columbofili, dintre care unii campioni de top, există două subiecte despre care nimeni nu poate fi sigur:
Primul este referitor la antrenamentele private dintre etape. Vor zbura oare mai bine porumbeii dacă le facem astfel de antrenamente, în special tinerii?
Celălalt subiect este la fel de vechi ca şi însuşi sportul columbofil: medicamentaţia.
Cu ani în urmă, Piet de Weerd a fost clasificat de către columbofili ca fiind un crescător ce nu oferea porumbeilor decât hrană şi apă, alţii fiind numiţi crescători „medicament”.
Mulţi se întreabă cine va concura cel mai bine: columbofilii care au cel mai bun medic veterinar şi implicit cele mai bune medicamente sau cei care deţin cei mai buni porumbei?
Se pare că tot mai mulţi crescători încep să se îndepărteze de medicamente, în timp ce un număr mic tind să-şi trateze din ce în ce mai mult păsările.

 

Antrenamente

 

Să vorbim, în primul rând (din nou) despre antrenamentele cu maşina. În zona de frontieră puteţi vedea nenumăraţi porumbei olandezi care zboară în zilele de concurs.
Îmi amintesc acea zi din 2010. Am văzut mulţi pui din Overijssel care erau eliberaţi din Strombeek, la fiecare 10 minute.
Zburau în grupuri mari şi foarte mari. Uneori grupurile zburau unul lângă altul, dar mai ales unul în spatele altuia.
Ceea ce nu făceau era să se depăşească unul pe altul, în afară de câteva grupuri mai mici care zburau la o înălţime diferită.
Nici un porumbel nu se rupea de grupul său şi niciunul nu a rămas în urmă. Toţi păreau că zboară cu aceeaşi viteză.
Acum vă puteţi întreba: cum pot aceste păsări, după ce au zburat aproape 60 de kilometri, să zboare unul în spatele altuia? Oare, după o astfel de distanţă scurtă, nu se poate întâmpla ca mulţi porumbei să nu fie capabili să-i urmeze?
Startul
Cred că diferenţa începe de la lansare. Am asistat la multe lansări de porumbei. Uneori erau pui fără experienţă. Alteori erau păsări mature.
Şi ce am observat în legătură cu porumbeii tineri?
Toţi s-au adunat într-un stol imens deasupra zonei de lansare, apoi s-au separat în grupuri şi au început să zboare spre nord.
Un grup după altul, şi a durat câteva minute înainte ca aproape toţi să dispară.
Am spus aproape toţi deoarece unele păsări nu vor pur şi simplu să zboare. Ei trebuie să fie alungaţi din maşinile de transport sau de pe acoperişurile din apropiere.
Cât de diferit se comportă porumbeii maturi! Aceştia par a fi eliberaţi din închisoare şi zboară imediat către casele lor, în toate direcţiile. După câteva secunde nu mai există nici un singur porumbel în zona de lansare.
Experienţă
Experienţa, sau lipsa acesteia, este singura explicaţie pentru această imensă diferenţă. Mai ales pentru primele etape din sezon.
Răspunsul la întrebarea: Putem face ceva care să facă porumbeii să concureze mai bine? este, prin urmare, uimitor de simplu. Oferiţi-le mai multă experienţă sau, cu alte cuvinte, antrenaţi-i cât de des puteţi!
În acest fel se obişnuiesc cu coşul, dezvoltă mai multă încredere în propriile lor forţe şi le diminuaţi stresul din ziua concursului.
Şi cât stres experimentează puii veţi observa atunci când îi introduceţi în coşul de transport primele dăţi. Sunt nervoşi, se bat între ei şi deseori nu vor ieşi din coşul deschis, iar după ce o fac stau pe drum sau zboară pe acoperişul maşinii.
Veţi observa, de asemenea, această nervozitate, atunci când îi transportaţi pe locul din spate al maşinii voastre. Cu puii, foarte curând ferestrele se vor acoperi de condens. Cu porumbeii maturi foarte puţin.
Să ştiţi de la mine, toţi acei columbofili care concurează excepţional de la începutul sezonului, şi-au antrenat foarte bine porumbeii tineri.
Iar acei super-eroi care concurează cu porumbeii „abia antrenaţi”, aşa cum spun ei, nu sunt super campioni, ci super mincinoşi.